Alertă la Penitenciarul nr.3 din Leova: Un deţinut a evadat în această dimineaţă

Un deținut de 23 de ani de la Penitenciarului nr.3 din Leova este căutat de oamenii legii. Acesta a părăsit astăzi, în jurul orei 10:30, locul de muncă aflat în afara teritoriului închisorii.

 

Bărbatul este condamnat la şapte ani de puşcărie, având de ispășit încă doi ani. Acesta era încadrat la muncă și efectua lucrări agricole în serele unei întreprinderi din Leova, urmând a fi eliberat înainte de termen în luna noiembrie a acestui an.

Actualmente, angajații sistemului penitenciar, în comun cu organele de poliție, întreprind măsuri speciale de investigație de căutare şi determinare a locului aflării acestuia.

În cazul în care îi va fi stabilită vinovăția, acesta riscă să fie condamnat suplimentar.

 

sursa: independent.md

Write a comment

Comments: 0