Doi tineri din Leova ,,au găsit'' alternativă gazului și petrolului. VEZI CINE SUNT EI !!!

55 de tineri din stânga Nistrului, UTA Gagauz Yeri şi din raioanele de sud ale Republicii Moldova, inclusiv Leova, au participat la cea de-a cincea ediţie a Taberei de Vară ENERGEL, desfăşurată în perioada 6-17 iulie, în s. Dănceni, rl Ialoveni. Tabăra de vară este o iniţiativă a Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare.

La eveniment a participat Ambasadorul UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola.

 

Mihaela Ciurchi şi Laurenţiu Lozan, elevi la liceul „Mihai Eminescu” din oraşul Leova, au făcut echipă comună şi au venit cu soluţia cum să facă oraşul Leova independent de sursele energetice fosile.

 

„Am construit macheta unui oraş ce nu consumă gaz, benzină, petrol. Toată energia produsă şi consumată este din surse regenerabile de care noi dispunem din plin şi care, odată folosite, nu poluează aerul. Îmi doresc ca oraşul Leova să nu mai producă  energie poluantă”, spune Mihaela Ciurchi, co-autoarea lucrării şi participantă la tabăra de vară ENERGEL.

Tabăra de vară ENERGEL este parte a Iniţiativei Educaţionale de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice demarată de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă în Moldova” în comunităţile în care instalează centrale termice pe biomasă. Din 2011 până în prezent, circa 22.000 de copii au învăţat în şcoli cursul de energie regenerabilă şi eficienţă energetică, iar peste 330 au participat la tabăra de vară ENERGEL.

Write a comment

Comments: 3
  • #1

    Olga B. (Monday, 18 July 2016 13:58)

    Felicitari elevilor nostri...suntem mandri de ei!

  • #2

    zinaida colciu (Monday, 18 July 2016 15:00)

    Bravo dragii nostri elevi!!!!!!

  • #3

    MPJ (Friday, 22 July 2016 10:11)

    Nu degeaba Leova Republica Moldova . Bravii si cu initiativa