(VIDEO&DOC) Directorul Î.S. Iargara reacționează la acuzațiile fostului pădurar din Filipeni: "Petru Buragă a adus prejudicii de mii de lei fondului forestier"

Conducerea Întreprinderii Silvice Iargara, în frunte cu directorul întreprinderii, Igor Jugănaru, vine cu contra argumente la acuzațiile fostului pădurar din Filipeni, Petru Buragă, care a declarat anterior că ar fi fost demis din motive politice și că directorul actual ar favoriza anumiți agenți economici în procesul de comercializare a masei lemnoase.

Potrivit lui Jugănaru, în "primăvara anului 2016, Petru Buragă, fostul pădurar din Filipeni, a exploatat 5 parchete, cu suprafața de 8,6 ha, pe care ar fi avut un surplus de masă lemnoasă, care constituie 247,08 m/cubi de lemn, ceea ce ar fi constituit un prejudiciu de 204 740 lei "

Deasemeni, directorul Î.S. Iargara, îl acuză pe fostul pădurar, de depozitarea masei lemnoase, sustrase ilicit, la ferma care se află în proprietatea familiei sale, precum și de folosirea unei facturi false, eliberate în anul 2010, în care, conform afirmțiilor lui Jugănaru, ar fi fost modificată cifra "0" în cifra "6", din cifra care indică anul eliberării (copia acestei facturi poate fi văzută mai jos).

Petru Buragă, fostul pădurar al s.Filipeni

O altă dovadă adusă de conducătorul întreprinderii, sunt copiile unor înscrieri de caiet, datate din 2013, care, conform spuselor sale, ar aparține fostului pădurar.

Igor Jugănaru declară că acest caiet, în care ar fi fost dusă "contabilitatea dublă" al lui Petru Buragă, a fost transmis întreprinderii de către conducătorul SRL "Loredans Prim", Sergiu Răileanu, care, a fost acuzat de Buragă că ar fi fost favorizat în procesul de procurare a masei lemnoase.

În notițele de mai jos, pot fi văzute anumite calcule contabile și inscripții de genul: "Am 122 523 lei, la schimb 6030 €, 1200 $". În partea de jos a paginii, putem vedea un total de 327 634 lei.

Potrivit spuselor directorului întreprinderii, acest caiet a fost transmis organelor abilitate și cazul este investigat.

La cele declarate, s-au alăturat alți doi angajați ai Î.S. Iargara, și anume, Valeriu Veștiman, pădurarul s.Filipeni și Eugen Constantinescu, Șeful Ocolului Silvic Leova.Declarațiile acestora pot fi vizionate în materialele video de mai jos.


Write a comment

Comments: 10
  • #1

    petru (Sunday, 24 July 2016 05:29)

    nu minti domnule director INTERIMAR si cum te scrii dumneata ca director a intreprinderii silvice iargara,la "FERMA" ca acolo nui ferma da este proprietate privata inregistrata la oficiul cadastral cu pasaport cu toate actele corespunzatoare,depozitul este dat in arenda in baza unui contract de comodat si respectiv in depozit se afla masa lemnoasa (lemne de foc) si crengi conform facturelor fiscale si contractelor incheiate cu intreprinderea pe care dumneata o admnistrezi,nu se afla in depozit nici macar o singura bucata de lemn de lucru MINCINOSULEE rusineee "sef al intreprinderii"

  • #2

    petru (Sunday, 24 July 2016 05:36)

    in legatura cu notitele mele din caiet mai bine recunoaste cum la-ti impus pe Raileanu Sergiu ca sami fure geanta de serviciu unde se aflau lucruri personale si mijloace banesti, actele de serviciu si bonurile de plata a lemnelor de foc care leau procurat cet din satul Filipeni si nici pina in prezent nu siau ridicat lemnele,in rezultat oamenii sunt citati la inspectoratul fiscal sasi dee dare de seama de ce au procurat lemne???

  • #3

    petru (Sunday, 24 July 2016 05:42)

    domnule Vestiman daca nu cunoasteti careva momente mai bine nu vorbiti ca o sa pareti mai destept,este diferenta intre intreprindere individuala si societate cu raspundere limitata?? de fapt despre ce vorbim daca studii zerooo

  • #4

    petru (Sunday, 24 July 2016 05:57)

    mult stimate sef al ocolului silvic Leova care ati fost numit in functie peste noapte,credeti ca cum se hotaraste la voi totul in timpul noptii asa se hotaraste si soarta unui angajat care a activat 14 ani si in toti acesti ani am primit numai diplome de merit. Ce nu va amintiti in 2015 cind eu personal si cu dumneata peatunci in calitate de padurar,am ajuns pe aceeasi treapta la concursul "CEL MAI BUN PADURAR" la care mie personal mi sa inminat diploma de locul 1 meritata in rezultatul eforturilor depuse an de an la rind,si dumneata vorbesti acum de profesionalism... rusine sa-ti fie. referitor la arborii lasati pe marginea parchetului a fost indicatia maistrului,asa ca ce atita va legati de asta?mai bine ati mentiona cum ati facut actul predare primire a parchetului in lipsa mea si intentionat mia-ti pus neajuns de masa lemnoasa din motiv ca vestiman are neajuns de lemn de lucru inca din anii precedenti ,si doreste cu orice pret ca sa-si acopere datoria fata de intreprindere, ce nu este clar aici???doar in partidul vostru PL totul se intimpla peste noapte

  • #5

    petru (Sunday, 24 July 2016 06:08)

    d Vestiman spuneti ca aveti o experienta de 29ani in domeniul silvicurturii si mentionati in video ca pe parchete se aflau peste 100 m/3,iar neajunsul meu pe care il confirma intreprinderea este de 37m/3,in realitate documental dupa inventarierea facuta de maestrul intreprinderii pe parchete se aflau 128m/3,logic cum apreciezi dumneta daca spui ca erau peste 100 metri cubi, neajunsul este de 37m cubi,in rezultat pe parchet trebuiau sa fie aproximativ 90m cubi iar TU mincinosule spui cas peste o suta.

  • #6

    petru (Sunday, 24 July 2016 06:10)

    intrun final iata pe ce cale mergem cu asa conducere "ideala"

  • #7

    georgel- bibel (Sunday, 24 July 2016 18:14)

    HAHAHAHA ce timpiti, latra unu la altul care a furat si care nu, care medalii mai multe a primit si care nu, care conducere a fost buna si care nu, una insa e evident: lucratorii de rind (nu alesii) vai de capul lor; de furat se fura fara jele nimic nu se face.

  • #8

    vlad- padurar (Monday, 25 July 2016 07:15)

    Da este foarte neplacut cind trebue sa demonstrez adevarul din cele expuse de catre Juganarul impreuna cu gasca lui ca padurarul pe firma a avut din 2010 parcele de la lecitatie
    si voi Juganaru ati inceput cu afacerile la padure inpreuna cu Vesteman V cu fecorul lui ati furat ca in codru si acum cred eu ca domnul Buraga nu a vrut sa se supuna voua ca se va dee cred eu vreo suma si ati inceput sal mincati ca in timp de2 luni lati eliberat dar de ce nu ati analizat momentele care au fost achitate sumele in intreprindere ca toate aceste parcele au fost contractate ,de ce nu aduceti la cunostinta contractele cu sumele achitate care au fost cheltuelele doar persoana in cauza isi ducea evidenta cheltuelilor ca orce gospodar,dar voi faceti soi mai mult ca voi nu a furat nimeni ,doar la Inspectoratul Fiscal este evidenta impozitilor de pe fiecare firma, verificati??? dar nu imblati cu mincunile ,ca tare dupa cum vad sunteti" meseriasi buni" de agata a venit domnul Raileanu a procurat tot lemnul cu un preti mic si in realitate le vinde cu 850 lei de un metru ster .Ma mira faptul ca domnul sef de ocol silvic nu cunoaste ca la transmitere trebue sa participe si persoana care este responsabila de productie ,si spui ca din motive personale nu a participat, nu participat cred ca nu lati instiintat si mai ales ati facuto special ca era simbata ,Da dnl sef de ocol daca nu cunoasteti cum se numeste hotarul dintre parcele va spun eu sunt numite vuziruri si trebue sa ramina cred eu ce despre acasta merge vorba .Vai si amar de padurile noastre daca acesta sunt silvicuitori atunci noi suntem PAPA R I M S C H II Cred eu ca domnul a atacat in judecata si va tremura fundurile ca ati facut gafa si vreti sa va indreptatiti vesi plati domnilor tot pina in ultimul banuti, ca nu ati avut dreptul de a prelua bunurile materiale fara reprezentantil responsabilde raspundere materiala ,dar se intreaba ca din aprilie cum mentioneaza padurarul nu isa permis sa indeplineasca lucrarile de transportare intentionat pentru a crea o situatie de conflic ,asa ceva fac numai cei care nu sunt profisionisti si fac piar de 3 banuti. Este inca o dovada ca hotii se simt cu musca pe cacula.

  • #9

    fedea (Monday, 25 July 2016 10:19)

    o sa raspundeti fiecare de actiunile ilegale pe care leati manifestat ,ati lasat oamenii fara de lemnele pe care leau procurat si leati vindut lui loridans prim sergiu raileanu si acum oamenii procura lemne de la raileanu cu 800 lei,cumpara mos ion 2 scladometri de lemne si i le aduce la domiciliu domnul raileanu noaptea motivind ca el ziua lucreaza si cind se trezeste mos ion dimineata in loc de 2 sclad.are numai unul si jumatate da bani a achitat pentru doua,si iata asa de alde mos ion cad multi in capcana srl LORIDANS PRIM

  • #10

    Locuitor al s. Filipeni (Monday, 25 July 2016 10:24)

    Eh, domn Buraga, domn Buraga...dvs ar trebui sa fi-ti pedespsit conform Codului Penal, demiterea dvs este o pedeapsa prea usoara. Cui doriti sa demonstrati ca sunteti cinstit, cand un sat intreg stie ca timp de 14 ani a-ti furat si ati prejudiciat bugetul statului cu sute de mii de lei?
    Cum a-ti obtinut acum 14 ani aceasta functie? Nu cumva fratele dvs v-a intins o mina de ajutor? Aveati studii in domeniu acum 14 ani sau le-ati obtinut ulterior, precum a zis fiul dvs, "inainte de pensie la fara frecventa ( in popor se mai spune fara folos) "?
    Ah da, si in urmatorul comentariu a-ti putea sa ne explicati cum a ajuns fiul sa isi dezvolte afacere in domeniul forestier?