Consiliul orășenesc a acordat primarului orașului Leova un premiu bănesc, cu ocazia Zilei Independenței

În cadrul ședinței consiliului orășenesc Leova, desfășurată la data de 3 august, contabilul-șef al Primăriei Leova, Maria Dobrea, a prezentat spre examinare un proiect de decizie al Primăriei, prin care se propune premierea edilului orașului Leova, Vitalie Gărgăun, cu un premiu în sumă de 50 % din salariul de primar, bani care ar constitui economii din fondul de salarizare a primăriei.

Proiectul a stîrnit zîmbete și discuții între consilieri.

Sergiu Grecea, consilier local, a întrebat ,,de ce în decizie este indicată cifra 3100 lei, sau 50 % " și nu sunt indicate variante de premiere ,,cu 10, 20,30 sau 50 % ca noi să putem dezbate întrebarea?"

Valentina Belceva, consilier local, a dorit să afle de ce premiul se acordă înainte de Ziua Independenței.

Secretarul consiliului local, Galina Șcedrova, a precizat că acestea sunt prevederile legislației și că anterior ar fi fost sesizată de Cancelaria de Stat.

Deasemeni, contabilul-șef, a menționat că următoarea ședință va avea loc în luna septembrie și acesta ar fi motivul examinării deciziei la această ședință. În final, decizia a fost adoptată cu votul unanim al consilierilor.

Urmăriți mai jos secvențe video de la ședință.

 

sursa foto: facebook.com/Primaria Leova



Write a comment

Comments: 0