Două primării din raionul Leova au fost premiate pentru cele mai bune practici implementate în comunitate. IATĂ CARE SUNT ACESTEA!

Cele mai bune practici, implementate de autoritățile publice locale din Moldova în 2014 și 2015 au fost premiate la 22 decembrie în cadrul unei ceremonii naționale.

„Ne-am adunat aici ca să-i remarcăm pe cei mai buni, să-i aplaudăm și să-i încurajăm să aibă speranță în lucruri mai bune. Practicile pozitive premiate astăzi s-au implementat datorită efortului individual al fiecăruia și pentru că a existat o legătură puternică între comunitate și primărie și pentru că oamenii s-au gândit la îmbunătățirea calității vieții”, a menționat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, în deschiderea Ceremoniei Naționale de Premiere a Celor Mai Bune Practici.

În cadrul Ceremoniei Naționale de Premiere a Celor Mai Bune Practici au fost decernate 15 certificate de participare, 13 mențiuni, opt premii de gradul III, șapte premii de gradul II și șapte premii de gradul I și șase premii speciale pentru cele mai bune practici implementate de administrațiile publice locale din țară, care au fost implementate în perioada 2014-2015.

Astfel, primăria satului Filipeni din raionul Leova, a fost decernată cu premiul III, la categoria Soluții durabile pentru comunități eficiente energetic, iar primăria comunei Sărata Nouă, a fost menționată cu premiul II, la categoria Managementul performant al serviciilor publice locale, pentru renovarea terenului sportiv.

 

sursa: viitorul.org



Write a comment

Comments: 0