Centrul Comunitar "Încredere" din or.Leova a primit un ajutor bănesc de la un finanțator german. CE SUMĂ A PRIMIT ASOCIAȚIA ȘI CARE ESTE DESTINAȚIA ACESTEIA?

La data de 10 ianuarie, Centrul Comunitar "Încredere" din or.Leova, a fost vizitat de Hartig Dirk Michael Karl Albertus, activist civic din Germania,  președintele Societății "Pro Humanitate".

În cadrul unei misiuni filantropice, dl Hartig a oferit centrului o donație în sumă de 85 000 lei.

Acest suport financiar este destinat în scopul majorării numărul de beneficiari (cu 50 de persoane) din categoria defavorizată a societății și de a face meniul alimentar, care va fi servit de aceste persoane, mai variat și mai caloric.

Centrul oferă acestor persoane pe lângă luarea unei mese calde, servicii de spălătorie publică și asistență medicală primară. Deasemeni beneficiarilor le este creat un mediu de socializare unde pot urmări emisiuni televizate, croșetează, explorează noi îndeletniciri în arta „Origami”,  iar în cadrul fiecărui eveniment cultural desfășurat, aceștia pregătesc cadouri pentru invitați.

 

sursa: parteneriat.org



Write a comment

Comments: 0