Țînțarul lui Dodon

Retragerea de către președintele Dodon a cetățeniei R. Moldova expreședintelui României Traian Băsescu, adică efectul retragerii, este echivalent cu moartea unui țânțar ucis din imprudență. Copilul R. Moldova, devenit președinte, executând ordinul Kremlinului, este ferm convins că a dat o “lovitură de grație” UNIONISmului din R. Moldova, dar doar a ucis țânțarul unionismului, care numai pișcă neplăcut.

Traian Băsescu a calificat gestul lui Dodon drept frică de faptul că R. Moldova se desparte încet-încet de Rusia și se apropie cu pași siguri de Uniunea Europeană (UE): “Dodon nu înțelege, a menționat T. Băsescu, că a retrage cetățenia unui cetățean al țării sale este un lucru grav și care trebuie și justificat” (n.n. - Dodon nu a justificat motivația pentru retragere. Cu atât mai mult motivația politică. (Ce a făcut T. Băsescu rău R. Moldova ca să explici politic motivul?), care e vina ex-președintelui României? Potrivit Maiei Sandu, Igor Dodon se ocupă de lucruri mărunte, “problemele noastre reale nu au nicio importanță pentru Dodon, iar prioritățile lui sunt altele. Liderul Partidului “Platforma Dreptate și Adevăr” scria după semnarea Decretului: “În loc să se adreseze instituţiilor internaţionale de investigaţie cu solicitarea de a interveni şi a aduce miliardele furate acasă, în loc să ceară alegeri anticipate pentru a schimba o putere compromisă iremediabil, urâtă de circa 90 la sută din concetăţeni, în loc să ia atitudine faţă de majorarea galopantă a preţurilor şi tarifelor, Igor Dodon şi-a făcut de lucru şi a semnat un decret de retragere a cetăţeniei moldoveneşti fostului preşedinte al României, Traian Băsescu”.

 

Dodon a fost judecat și de alți politicieni. 

Dorin Chirtoacă, prim-vicepreședintele Partidului Liberal, primarul municipiului Chișinău: “Personajul umflat în pene a reușit să se descalifice și să încalce Constituția din prima săptămână de activitate, a manifestat frică și lașitate, a uitat că a jurat pe Constituție, și a reușit să devină într-o săptămână de mandat mai respingător decât Voronin în 8 ani. În oricare stat european, pentru acest abuz s-ar fi pus problema declanșării procedurii de demitere pentru încălcarea Constituției.”

Și fugarul de Bălți – Usatîi – a venit cu propria opinie: “Eu cred că Igor Nicolaevici (Dodon – n.n.) trebuia să-l mai lase pe Băsescu în pace, că Băsescu era să vină să croiască tot electoratul lui Plahiș (Vlad Plahotniuc) și Ghimpu. Cu un luptător serios, cu unul tare, e bine să lupți. Asta e părerea mea. Astăzi, prin apariția lui Băsescu, cel puțin puteam avea niște dezbateri haioase la TV.”

 

Așadar, Dodon, copil nesăbuit, a ucis țânțarul și nici măcar nu a rănit unionismul, a făcut doar jocul Moscovei, al Kremlinului, al lui Putin cu care a avut un randevu la 17 ianuarie împreună cu mama Zinaida (Pulemeot) și de unde ori de la care a primit noi indicații pentru oprirea înaintării unionismului, “protejării statalității R. Moldova”. Pentru că I. Dodon nu rezolvă problemele R. Moldova în R. Moldova, ci ale Moscovei în R. Moldova, căci avea dreptate analistul Nicolae Negru când spunea că I. Dodon continuă agitația electorală, or, alegerile parlamentare urmează să aibă loc în 2018, adică la anul viitor.

 

Ion Mititelu

 

sursa: cuvantulliber.md



Write a comment

Comments: 0