/FOTO/ Pe jos la școala din alt sat: ISTORIA COPIILOR DIN RAIONUL LEOVA CARE FAC ZILNIC PÎNĂ LA 8 KM PENTRU A FACE CARTE !

La 1 septembrie 2016, iapa Mașa din satul Pitești, raionul Leova, s-a ales cu un job part-time – transportator școlar. De luni până vineri se trezea la 6.00 și, în timp ce copiii luau micul dejun, rumega din fânul care îi mai rămânea în iesle de cu seară. Apoi aștepta cuminte să fie înhămată, iar cei patru școlari să-și ocupe locurile în căruță. Odată pregătirile încheiate, o lua la trap pe drumul pietruit ce curge în zigzag înspre școala din satul vecin – Beștemac.

 

PARTEA I: #MAIAVEM8KILOMETRI

 

Familia Zabunov a cumpărat-pe Mașa în vara anului trecut, cu o lună înainte să înceapă anul școlar. Li s-a părut rentabil prețul de 2.800 de lei pentru animalul de 23 de ani, vândut la pachet cu „mașina decapotabilă și eco”. De regulă, poziția de birjar îi a Parascoviei Zabunov, mama a trei din cei patru copii de vârstă școlară din Pitești și care e lucrător social în Beștemac. Iar când femeia avea liber, locul de la cârma căruței era ocupat de gemenii familiei – Iurie și Andrei, elevi în clasa a V-a. Deși calul cu căruță nu se regăsește în hotărârea de Guvern care reglementează transportul școlar, Daniela Lungu, directoarea gimnaziului din Beștemac, a semnat chiar un contract cu familia Zabunov. 700 de lei pe lună pentru transportarea școlarilor din Pitești.

– Era unica ieșire din situație, explică managerul.

Însă câteva luni mai târziu, copiii au fost nevoiți să-și ia rucsacurile în spate și să parcurgă pe jos cei 4 kilometri care-i despart de satul vecin.

– Au bufnit căruța, ba într-un gard, ba într-un tractor, dracii aceștia mai mititei, explică Parascovia Zabunov.

Astfel a și luat sfârșit cariera de transportator școlar a iepei Mașa. Acum, cât e ziulica de mare, mănâncă fân și o privește distrată pe vaca Marcica, cu care împarte ieslea. Responsabilitatea funcției i-a încărunțit puținul păr ce i-a mai rămas din coamă. Chit că și elevii din Beștemac făceau haz-de necaz de ea, atunci când parca în spatele gimnaziului.

– Ajungeam la școală, o deshămam și o legam la căruță să mănânce fân. Trebuia să stăm afară cât e pauza de mare și să o păzim pe Mașa, ca să nu arunce copiii cu pietre în ea. Ori le făcea plăcere să târâie căruța în râpa de lângă școală și să anine hloabele în gardul din sârmă a moșneagului Ion, își amintește Iura, unul dintre gemeni.

Nici cei patru școlari din Pitești nu scăpau de înțepăturile colegilor.

– Copiii ne spun că vine Gădăru (cum mai numesc elevii satul Pitești – n.r.) cu Mărsădăsul (Mercedes-ul – n.r.). Noi nu le trăgeam atenție și li-o întorceam: Sunteți niște proști și debili, completează Svetlana, sora mai mare a celor doi gemeni.

În timp ce iapa Mașă își moțăie zilele de pensionară, dricul verde din lemn zace abandonat, întors cu fundul în sus, sub gardul familiei Zabunov. Alături, în stare latentă, osiile căruței se odihnesc pe cele patru roți din fier. E tot ce a mai rămas din transportul școlar cu tracțiune animală.


Write a comment

Comments: 0