/FOTO/ Leoveni de succes: ION ȘTEFĂNIȚĂ - consilier municipal, Director General al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor

Directorul general al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM) și consilierul municipal, Ion Ștefăniță, spune că în școală îi plăcea foarte mult istoria, dar dragostea pentru patrimoniul cultural a venit în cadrul unei școli de vară. Despre aceasta el a vorbit în cadrul proiectului CURENTUL – „Carieră de succes”.

„Născut la 03.03.1980, în oraşul Leova. Acolo am copilărit, acolo am studiat până în anul 1998 când am decis să-mi continui studiile la Universitate. Patrimoniul cultural, arhitectura veche şi tot ce înseamnă urme ale activităţii umane, lăsate pe parcursul timpului în diferitele straturi culturale mă interesează din şcoală – Istoria a fost obiectul de studii la care mergeam cu cea mai mare plăcere, cred că un rol aparte aici îl are profesorul de istorie (Mihai Japalău, şi în statut al său de Director al Școlii Medii nr. 2 ) care a ştiut să mă motiveze să descopăr mai multe pe acest domeniu. Dar, decizia de a mă dedica pe domeniul protejării, conservării-restaurării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural a fost pe 1 august 2000, fiind la Butuceni, Orheiul Vechi în cadrul unei şcoli de vară – Tineretul şi protecţia patrimoniului, organizată de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova, anume atunci a apărut motivaţia de a continua studiile în Republica Franceză, respectiv scop realizat în perioada 2005-2006, urmând un master profesional PATRIMONIU la Universitatea din Perpignan Via Domitia, masterul de fapt fiind în or. Narbonne. Plus mai multe stagii de formare pe care le-am efectuat după master, m-a făcut ca să mă dedic pentru acest domeniu, care îmi place mult”, spune Ion Ștefăniță.

Totodată, Ion Ștefăniță ne-a povestit cine l-a ajutat să-și formeze personalitatea și ce pozne făcea prin școală.

„Am absolvit Şcoala Medie nr. 2, actualmente Liceul Mihai Eminescu din Leova, în anul 1997, un rol deosebit în formarea personalităţii, revine anume în bazele care au fost puse de corpul didactic din această instituţie, cu drag îmi aduc aminte de aceleaşi ore de istorie ale dlui Japalău Mihai, care pe lângă curriculă avea grijă să dea şi anumite sfaturi de viaţă – „ Veţi fi gospodari în caiete, veţi fi gospodari şi în viaţă”, prin exemple concrete, mi-a transmis motivaţia de a studia suplimentar, de a fi responsabil pe orice acţiune. Un rol deosebit şi calitatea de curăţenie şi responsabilitate am primit-o de la profesoara de algebră, dna Nadejda Caranfil, la acest obiect nu se întârzia, dar dacă se întâmpla atunci mesajul primit era – „Dacă nu vreţi să faceţi carte, voi face din voi armată naţională, pedeapsa pentru întârziere, era 100-150 de aşezări în separeul clasei. Tot la ea, în clasă totul trebuia să fie perfect, încălţămintea trebuia să fie „lună” adică fără gram de noroi şi praf, intrarea în clasă se făcea sub control strict, iar băncile şi scaunele fiind aşezate strict într-o linie, scaun şi bănci. Şi cel mai important mesajul care deşi eram la orele de algebră, dar dna Caranfil avea o vorbă – „Sărac şi curat”, un slogan care l-am preluat şi eu şi aşa îmi spun şi eu mie în activitatea de zi cu zi. Sunt detalii de fapt, dar care mi-au rămas pe toată viaţa. Şcoala mi-a lăsat foarte multe amintiri, atât pozitive, cât şi mai puţin fericite, atunci când nu cu rea intenţie făceam ceva pozne (stricat de ferestre, plafoane sau polemici cu unii profesori atunci când îmi doream să vin cu coafură mai lungă, ceea ce era interzis în şcoala deja postsovietică, anii 90)”.

După absolvirea școlii, Ion Ștefăniță spune că a făcut și un pas greșit în viață, dar l-a corectat imediat.

„În 1997 la absolvire, am susţinut direct din şcoală examenele de admitere, fiind organizate în teritoriu, la Universitatea Tehnică, facultatea Energetică, am fost admis, fără probleme, dar a fost un pas greşit în viaţa mea, eu de fapt îmi doream să merg la istorie, greşeala însă am corectat-o când am scris Cerere de exmatriculare din dorinţă proprie imediat la început de an de studii (anul I), respectiv am revenit la Liceul Constantin Spătaru din Leova, unde am susţinut examenele de BAC, drept urmare, la absolvire am ţinut să îmi continui studiile doar pe domeniu care îmi place cel mai mult – Istoria ( Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1998-2002), după absolvire am făcut o pauză în studii, fiind „fugit din Moldova”, am făcut un tur al Europei cu un alt coleg de la Facultate (11 luni prin diferite state ale Europei – Slovacia, Austria, Italia, Franţa, Spania, Olanda, Belgia, toate vizitate ilegal nerespectând regimul de vize care era impus cetăţenilor RM), iar în 2003, am revenit în continuarea studiilor de Master, Istorie. Am continuat să studiez şi Dreptul la Universitatea de Stat (2003-2009), respectiv în paralel din 2004 o cercetare în cadrul studiilor de doctorat, respectiv Masterul profesional PATRIMONIU din Republica Franceză în 2005-2006.

Cu referinţă la cum am ajuns de la istorie la patrimoniu, de fapt patrimoniul cultural este o istorie, o moştenire, … nu mă voi repeta, interesul pentru acest domeniu a apărut în anul 2 de facultate, fiind implicat în mai multe activităţi în cadrul Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova”.

Cât ține de cheia succesului, Ion Ștefăniță ne-a spus că acționează după câteva maxime latinești: „Per apera ad astra; Scop fixat – scop realizat; plus urmez și apreciez această citată – Viaţa e fragilă. În clipa asta eşti, în clipa următoare te-ai dus. Fiecare clipă trebuie stoarsă de tot ce se poate da, fiindcă nu ştii niciodată când va cădea cortina. ( Sandra Brown)”.

În 2017, directorul AIRM are mai multe planuri pe care ține să le realizeze, atât la Agenție, cât și în calitate de consilier municipal:

„Agenda pentru AIRM – și aici sunt mai multe obiective fixate pe domeniul patrimoniul cultural: Forumul pe problemele patrimoniului și urbanismului pentru mun. Chișinău, o acțiune în colaborare cu Ambasada Franței; Demararea unui proiect de reconversiune a unui obiectiv de patrimoniu industrial, și aici mă refer la Turnul de apă din or. Drochia, schița și proiectul de execuție să fie elaborat, coordonat-avizat și un PPP demarat; Mai multe obiective cu statut protejat să fie realizate proiecte de iluminat artistic nocturn: imobilele Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Biserica Sf. Pantelimon;inițiativa civica a Grupului Cernoleuca să fie susținut și realizat la maxim, drept finalitate proiectul – traseul Morile de vânt din Basarabia sa fie inițiat.

În statut de consilier municipal: – tot ce ține de elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal, pentru sectorul Nucleul Istoric să fie elaborat și aprobat în CMC, mai multe șantiere de restaurare sa fie susținute financiar, respectiv executate (Columna 130, bd Ștefan cel Mare 148, etc); PUZ pentru Zona Circului, PUD pentru o eventuala pietonala la 31 august 1989, reabilitarea unui cartier-tip din zona istorica a capitalei cu înveliș de pavaj de epocă, cu tot cu mobilierul urban, etc. și restul peste 1 100 proiecte de decizii care stau cu anii la murat prin CMC sa fie aprobate, ca în final chișinăuienii să spună – „În sfârșit a fost soluționată și problema-cererea mea”, a precizat Ion Ștefăniță.


Write a comment

Comments: 0