/ANUNȚ/ Inspectoratul de poliție Leova anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante. IATĂ CE CONDIȚII TREBUIE SĂ ÎNTRUNEASCĂ CANDIDAȚII!

Inspectoratul de poliţie Leova, anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante, pentru toţi doritorii de a activa în poliție.

Astfel, pentru a activa în Poliţie este necesar de a întruni condiţiile speciale prevăzute de Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului şi anume:

- să fie cetăţean al RM;

- domiciliu în ţară,vîrsta de 18 ani, cu capacitate deplină de exerciţiu;

- apt/ă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

- studii şi calificare corespunzătoare funcţiei;

- o reputaţie ireproşabilă;

- fără antecedente penale.

Avantajele angajării în Poliţie:

– asigurare de stat obligatorie; 

– posibilitatea unei pensionări timpurii;

– concediu de odihnă anual plătit – minim 35 de zile calendaristice; concediu suplimentar plătit pentru studii; 

– asistenţă medicală şi tratament gratuit în orice instituţie medico-sanitară a Ministerului Afacerilor Interne;

– calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei cu înlesniri;

– posibilitatea de a munci în ţară şi de a se afla lîngă familie, părinţi, copii, etc.

Este de menţionat că, angajarea se realizează prin concurs, cu depunerea unui dosar, după care, doar cetăţenii care întrunesc toate condiţiile, urmează a fi angajaţi.
Candidaţii declaraţi învingători, urmează a fi dislocaţi la studii, în cadrul cursurilor de pregătire iniţială, iar după absolvirea cu succes, urmează a fi instituiţi în funcţie.
Cei interesaţi se vor prezenta în cadrul Secţiei resurse umane a IP Leova (or.Leova str. Unirii 28), iar pentru informaţii suplimentare vor apela la numărul de telefon: 0(263) 2-05-12.

 

sursa: facebook.com / IP Leova


Write a comment

Comments: 0