/VIDEO/ Mesaj de la Leova către guvernare, rostit de pe scena mitingului din 11 iunie: "LĂSAȚI-NE O DATĂ-N PACE!"

În pofida obstacolelor impuse de guvernare, pentru a împiedica deplasarea oamenilor din raioanele țării la protestul societății civile contra modificării sistemului electoral, în fața Parlamentului s-au adunat mii de oameni. În fața mulţimii a luat cuvântul şi vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujorean, care este și Președinte al OT Leova a PLDM și care a menționat că pentru a izbăvi țara de un regim criminal este nevoie de unitate.

„Guvernarea a semănat vrajbă între noi, oamenii acestei țări. Ne-a divizat și asta face și acum, prin implementarea unui sistem de vot, care pentru ei reprezintă astăzi colacul de salvare. Dacă vom merge în continuare răzlețiți și supărați, vom eşua! Iar noi, în numele viitorului acestei țări, nu avem dreptul să eșuăm. Haideți să lăsăm în urmă supărările și dezamăgirile pe care le avem cu toții. Atunci când trebuie, chiar să uităm și de culorile politice care stau în spatele nostru, dacă asta o cere cauza. Să ne cerem iertare creștinește unul de la altul și să mergem în această luptă ca un tot întreg. Dacă vom da dovadă de unitate, vom avea suport și de la cetățenii Republicii Moldova și de la partenerii externi ai țării noastre”, a menţionat Alexandru Bujorean

Vicepreşedintele PLDM a ţinut să adreseze un apel colaboratorilor organelor de drept, cu îndemnul să privească în ochii copiilor lor, atunci când execută ordine ilegale.

„Nu vă uitaţi în ochii celor care vă dau indicaţii ilegale. Când vă duceţi acasă, uitaţi-vă în ochii copiilor voştri şi gândiţi-vă în ce ţară aţi vrea ca ei să trăiască. Cum ați vrea să se comporte organele cu copilul Dvs, dacă, să nu dea Domnul, peste ani, va fi nevoit să își apere drepturile și să iasă aici să protesteze?”


Write a comment

Comments: 0