/FOTO/ Bovine depistate pe urme fierbinți de către angajații Inspectoratului de Poliție Leova

La data de 12.06.2017, în jurul orelor 16:00, în urma unui apel telefonic 902, un locuitor din satul Orac, raionul Leova a declarat precum că de pe imașul din apropierea satului i-au fost sustrase două vite. 
La fața locului s-a deplasat grupa operativă. În urma măsurilor speciale de investigație, pe urme fierbinți au fost verificate abatoarele din orașul Leova, Hîncești și Bardar.
Vitele au fost depistate la abatorul din Bardar, la un pas de a fi sacrificate.
Persoana suspectă în sustragerea vitelor, în urma discuției cu angajații de poliție a declarat că a achiziționat vitele de la o persoană de gen feminin care a spus că pleacă peste hotare și vinde urgent vitele. Femeia în vârstă de 24 ani a fost reținută. Din declarațiile ultimei s-a aflat că în urmă cu câteva zile a vândut și buhaiul ce-i aparține bunicii sale, menționând totodată că persoana ce a achiziționat animalele cunoștea despre faptul dat.

Suma achiziționată în urma vânzării bovinelor constituie 10 000 lei. 
Persoana bănuită și-a recunoscut vina, iar la moment este cercetată în stare de libertate. Dacă v-a fi găsită vinovată, riscă detenție de la 2 la 4 ani. 
Astfel, în urma anchetei, urmează să se stabilească și vina bărbatului ce a procurat vitele.
Vitele au fost restituite proprietarilor, asemenea și buhaiul a fost întors bunicii fiind depistat în gospodăria celui ce l-a procurat, și nu a reușit să-l sacrifice.
Angajații de poliție Leova, atenționează de a nu lăsa animalele fără supraveghere, în deosebi pe timp de noapte.

 

sursa: facebook.com / IP Leova


Write a comment

Comments: 0