/VIDEO/ Şoferii, care merg spre raioanele Leova și Basarabeasca, vor circula pe un drum de ocolire modernizat

Şoferii, care merg spre raioanele Leova și Basarabeasca, vor circula pe un drum de ocolire modernizat de la periferia oraşului Hânceşti. Lucrările au fost finanţate în cadrul unui proiect al Fondului Național pentru Dezvoltare Regională.

Bugetul proiectului s-a ridicat la 21 de milioane de lei. Acum, drumul de oclolire este iluminat, are trotuare și au fost instalate marcaje rutiere.

„Primăria municipiului Hâncești a înaintat un proiect care a avut scopul de a uni aceste două trasee naționale și să ușureze acceseul atât șoferilor care merg spre sudul țării, cât și celor care vor să iasă din Moldova spre Leova și spre Leușeni”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Bâtcă.

Până acum, porțiunea de drum era practic impracticabilă, iar șoferii erau nevoiți să treacă prin centrul orașului. Din această cauză, deseori se creau ambuteiaje.

„Acest drum are și un impact economic, pentru că deschide o regiune industrială. totodată, el unește două regiuni ale orașului. Am scos tot circuitul transportului mare din centrul orașului prin crearea acestei zone de ocolire, a acestui drum regional”, a spus primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari.

Șoferii spun că, acum, ei economisesc timp şi nu-şi mai deteriorează maşinile prin gropi.

„Până acum, acest drum era pe jumătate rău și pe jumătate bun.”

„Era dezastru. Era mai mult pietriș. Cam greu, acum e mai bine.”

„Până acum, pentru a ajunge aici, la magazinul de construcții, ocoleam, pentru că drumul era foarte rău.”

Proiectul a fost inclus în Documentul unic de programe, care a fost lansat în anul 2012.

 

sursa: canal2.md

Write a comment

Comments: 0