/FOTO/ Ziua Mondială a Oamenilor în Etate serbată în com.Tomaiul Nou. IATĂ CE SURPRIZE AU FOST PREGĂTITE PENTRU VÎRSTNICII DIN COMUNITATE!

A devenit deja o tradiţie frumoasă ca la 1 octombrie, comuna Tomaiul Nou, să celebreze Ziua Mondială a oamenilor în etate, sărbătoare dedicată celor care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflet putere și credință, înglobând adevăratul sens al experienței și al gratitudinii.

Primarul, consilierii locali, agenții economici din localitate dar și alți săteni au organizat o sărbătoare frumoasă pentru vîrstnici, cu un program de dansuri și numere artistice.

"Cu acest prilej, vin să îmi exprim profunda recunoștință pentru toți cei care prin activitatea de o viață, au contribuit la bunăstarea întregii societăți și s-au dedicat creării viitorului. Dumneavoastră ați format generații, ați clădit istoria neamului și rămâneți a fi rădăcinile continuității.
În numele Primăriei, Consiliului Local, dar și al meu personal, Vă adresez cele mai sincere urări de bine, Vă doresc să aveţi parte de multă sănătate, pace, bunăstare și ani îndelungaţi, respect şi dragoste din partea celor apropiaţi, aprecierea celor din jur, atitudini generoase din partea generaţiilor tinere, iar grija celor din jur să vă bucure din plin" a menționat primarul comunei, Roman Somnic.

 

sursa: facebook.com / Roman Somnic


Write a comment

Comments: 0