/VIDEO/ Alexandru Bujorean: Alegerile vor fi marcate de valori antidemocratice promovate de PDM-PSRM

Viitoarele alegeri parlamentare vor fi marcate de aceleași valori antidemocrate, pe care le promovează binomul PDM-PSRM. Cele două formațiuni politice s-au susținut reciproc la alegerile prezidențiale, au votat împreună sistemul de vot mixt și tot ele vor să împartă puterea în stat, în condițiile în care au pârghii administrative și justiția la picioare. De această părere este vicepreședintele Partidului Liberal Democrat, Alexandru Bujorean, participant la dezbaterile publice cu tema: „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”, organizate de Agenția de presă IPN.

Politicianul a declarat în perioada de trei ani de la ultimele alegeri parlamentare votul alegatorilor a fost trădat și distorsionat în cel mai obraznic mod, dar și redirecționat către interesele înguste a două partide – Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.

„Aceste două partide și în mod special Partidul Democrat, care a acumulat în acele alegeri 19 mandate, astăzi controlează o majoritate parlamentară, formată nu în baza acelui vot, dar în bazele unei coruperi, a șantajului, a unei racolări agresive și a unei manipulări publice grave”, a opinat politicianul.

Alexandru Bujorean a menționat că cele trei partide veritabile de opoziție – PAS, PPPDA și PLDM – nu au asemenea pârghii ca resurse administrative, justiție controlată, precum au PDM și PSRM, însă ele pot oferi altceva mai important.

„Noi am dovedit în timp corectitudine, am dovedit rezistență. Am dovedit că putem fi o alternativă serioasă acestei guvernări. Suntem imuni la șantaj și corupere. Rezistăm minciunii și manipulării publice. Și mai important este că avem în teritoriu oameni, care împărtășesc exact aceleași valori”, a notat liberal-democratul.

Vicepreședintele PLDM a reiterat apelul formațiunii către forțele politice „sănătoase și de opoziție” să se unească în jurul unei platforme comune, care este în opinia sa, unica posibilitate de a debarca puterea actuală. Alexandru Bujorean menționează că PLDM nu vine în blocul PAS și PPPDA cu anumite precondiții, dar în același timp formațiunea își cunoaște capacitățile și utilitatea pe care o are, pentru că are experiență anumită în guvernarea precedentă și a dedus care au fost greșelile.

„În același timp noi avem o poziție clară că discuțiile și formarea oficială a acestei platforme trebuie să fie finalizate la un nivel înalt de calitate, dar și în termene restrânse, pentru că imediat după aceasta trebuie să purcedem la crearea unui program electoral comun, pentru că astăzi nicio forță politică din republica Moldova nu vorbește despre problemele reale ale cetățenilor”, a declarat Alexandru Bujorean.

În altă ordine de idei, vicepreședintele liberal-democrat a declarat că cele trei partide trebuie să vină și cu o poziție comună cu privire la inițiativa societății civile de a organiza un referendum pentru anularea modificării sistemului electoral.

Dezbaterile publice „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”, constituie ediția a 81-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

 

DEZBATERILE POT FI URMĂRITE INTEGRAL, ACCESÎNT LINKUL DE MAI JOS:

 

https://www.privesc.eu/Arhiva/79017/Dezbateri-publice-cu-tema--Pozitia-de-start-a-formatiunilor-politice-si-potentialilor-candidati-independenti-pe-platforma-pro-europeana-de-alternativa

 

sursa: ipn.md


Write a comment

Comments: 0