Inbcubatorul de Afaceri Leova continuă instruirile în cadrul proiectului „Centrul Tânărului Antreprenor„.


În acest an recolta medie la un hectar de grâu a fost de 3,87 tone, cu 25% mai mare decât producția medie pe anul trecut, care a fost de 3,1 tone la hectar, anunţă Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM).


Duminică, 16 iulie, a finalizat al doilea curs de contabilitate 1C, desfășurat la inițiativa Incubatorului de Afaceri (IA) Leova și cu susținerea Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM). 




Şoferii, care merg spre raioanele Leova și Basarabeasca, vor circula pe un drum de ocolire modernizat de la periferia oraşului Hânceşti.

Până la 1 septembrie 2017, se anunță înscrierea tinerilor la Cursul de instruire pentru inițierea afacerii.



Pe 28 iunie, în cadrul concursului „Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii al anului 2016”, Consiliul raional Leova a desemnat agenții economici care au înregistrat rezultate remarcabile.

Compania VALNON TUR, partener oficial al WORLDVENTURES, cel mai mare turoperator internațional de comercializare a pachetelor turistice, angajează agent de turism.

Familia Calaraș din orașul Leova și-a văzut visul împlinit. Și-a deschis propriul magazin „Valsul de rubin”.





Agenţia Proprietăţii Publice anunţă o nouă rundă de privatizare. În perioada 26 mai – 30 iunie, vor fi scoase la vânzare mai multe întreprinderi, dar şi pachetele de acţiuni aflate în proprietatea statului.

Experţi ai Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) au iniţiat recent mai multe acţiuni de susţinere a autorităţilor raionului Leova în realizarea programelor de modernizare a localităţilor.



Pagube însemnate pentru proprietarii unui iaz din satul Tomai, raionul Leova. Acesta a secat de Paștele Blajinilor, iar proprietarii nu au reușit să salveze tot peștele rămas fără apă.

Raioanele Soroca, Cahul și Ungheni vor primi cei mai mulți bani pentru reparația, întreținerea și administrarea drumurilor locale. Un proiect de lege în acest sens prevede repartizarea a 18 milioane de lei pentru Soroca și câte 14 milioane de lei pentru Cahul și Ungheni.

În decursul săptămînii trecute, pe teritoriul ţării s-a semnalat vreme mai caldă ca de obicei şi cu precipitații abundente.





La 2 aprilie curent, în incinta Incubatorului de Afaceri Leova, a avut loc înmînarea certificatelor la cursurile de contabli 1C (promoția întâi).

La 4 aprilie 2017, conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei Serenissima Construzione (www.lcisrl.it) Savorani Gianluigi responsabil pentru realizarea contractului pentru drumul R34 Hâncești-Leova-Cahul și Volpe Claudio managerul de proiect pentru drumul R9 Soroca-Arionești, potrivit unui comunicat de presă.