Retragerea de către președintele Dodon a cetățeniei R. Moldova expreședintelui României Traian Băsescu, adică efectul retragerii, este echivalent cu moartea unui țânțar ucis din imprudență. Copilul R. Moldova, devenit președinte, executând ordinul Kremlinului, este ferm convins că a dat o “lovitură de grație” UNIONISmului din R. Moldova, dar doar a ucis țânțarul unionismului, care numai pișcă neplăcut.

 


Profesor din Huși: "Prin proiecte transfrontaliere Leova poate fi mai aproape de Uniunea Europeană"

 

Alegerile prezidențiale de pe 30 octombrie din Republica Moldova au loc aproape concomitent cu deschiderea sesiunii de proiecte transfrontaliere din Programul Operaţional Comun România-Republica Moldova ENI 2014-2020. Programul are un buget total de 89,8 milioane de EURO (din care 81 mil. EUR provin de la UE prin Instrumentul European de Vecinătate ENI, iar 8,1 mil. EUR reprezintă cofinanţarea asigurată de statele participante în program) şi se adresează cooperării transfrontaliere între judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi întregul teritoriu al Republicii Moldova.

 


De ce nu câștigă stânga, și nu pierde dreapta?

E o întrebare pe care demult mi-o pun, dar nu am făcut-o public: De ce în Republica Moldova nu câștigă după 2009 încoace, stânga, dar și nu pierde dreapta?

Această bucată de Pământ pe care unii o vor și o văd țară, este o făcătură artificială: Ea e „țară” pentru stânga revanșardă – comunistă și socialistă și o bucată de Pământ rătăcită în Estul Europei, a României, pentru partiduțele de dreapta, care au mai rămas prin zonă, mai corect, parte înstrăinată a României. 

Partiduțe pentru că cel mai mare – Partidul Popular Creștin Democrat – cu concursul cel mai mare al liderului său, Iurie Roșca, a fost sacrificat acum vreo 10 ani. 

(Într-un șir de articole pe care eu le-am publicat, iar apoi le-am făcut grămăjoară în cartea  „Umbre din oglinzi”, eu am argumentat acest lucru. Și deși am spus lucrurilor pe nume, nici astăzi unii simpatizanți ai partidului mort, ucis de cel mai grav dușman al lui, nu-mi pot ierta adevărul spus franc.)

 

(VIDEO) Fostul pădurar din s.Filipeni, acuză conducerea Întreprinderii Silvice Iargara de favorizarea anumitor agenți economici

Disputele în jurul activității Întreprinderii Silvice Iargara continuă.

În cadrul unui interviu, acordat în exclusivitate pentru www.leova.info, la data de 6 iulie, fostul pădurar din s.Filipeni, Petru Buragă, precum și directorul suspendat al Î.S. Iargara, Ana Mișcenco, acuză actuala conducere a întreprinderii de neglijență și protecționism.